Programul Rabla 2015. Valoarea tichetului Rabla va fi tot de 6.500 de lei. Vor exista trei variante de eco-bonus și 25.000 de tichete

Publicat: 01/04/2015, 10:57

Programul Rabla 2015.Trei variante de eco-bonus, în valoare de 750, 1.500 și 2.500 de lei, vor fi disponibile, alături de cele 25.000 de tichete, dintre care 20.000 pentru persoane fizice și 5.000 pentru persoane juridice, în Programul Rabla 2015, anunță Ministerul Mediului.

Producătorii, importatorii și distribuitorii de autoturisme se pot înscrie, de miercuri, în Programul Rabla, depunându-și dosarele la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

Depunerea dosarelor se va face în perioada 1 – 10 aprilie, urmând ca AFM să le analizeze și să publice lista producătorilor respinși, care pot depune contestații în termen de cinci zile.

Ulterior, va fi publicată lista producătorilor validați să participe la programul din acest an, alături de lista colectorilor autorizați de la Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM).

Programul destinat persoanelor fizice va fi demarat imediat după finalizarea acestor proceduri.

Condițiile de participare la Programul Rabla 2015, precum și documentele pe care trebuie să le depună producătorii/dealerii auto pot fi găsite în Ghidul de finanțare a programului, pe site-ul AFM.

În cadrul Programului Rabla 2015, cu o valoare totală de 200 milioane lei, a fost alocat un număr de 20.000 de tichete pentru persoane fizice și 5.000 de tichete pentru persoane juridice si instituții publice. Tichetele vor fi alocate electronic, în sistemul informatic gestionat de AFM.

În urma dezbaterii publice, valoarea eco-bonusurilor acordate în program a fost modificată față de varianta inițială propusă.

Programul Rabla 2015.Astfel, valoarea eco-bonusurilor este următoarea: 750 de lei la achiziționarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, în regim de funcționare mixt, potrivit mențiunilor înscrise în certificatul de conformitate al autovehiculului nou; 1.500 de lei la achiziționarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid (tehnologii hibrid convenționale) și 2.500 de lei la achiziționarea unui autovehicul nou electric hibrid (tehnologii avansate de tip plug-in).

În continuare, se menține posibilitatea cumulării a maxim două eco-bonusuri, cu mențiunea că aceasta se poate realiza numai între un eco-bonus de 750 de lei și unul din celelalte două categorii.

„În urma dezbaterilor, s-a ajuns la concluzia că este nevoie de acordarea unor eco-bonusuri diferențiate, cu o valoare mai mare pentru autoturismele care poluează cel mai puțin. Considerăm că această decizie reprezintă încă un pas spre un program Rabla 2016 pe care ni-l dorim sută la sută ecologic”, a declarat Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Inițial, Gavrilescu a anunțat că valoarea eco-bonusului acordat pentru achiziția unei mașini ecologice va crește de la 500 la 1.500 de lei.

Programul Rabla 2015.Valoarea tichetului Rabla va fi tot de 6.500 de lei.

Tichetele vor fi distribuite, prin sistemul electronic centralizat al AFM, celor care își casează mașina mai veche de opt ani, pentru a fi întrebuințate la achiziția de autoturisme noi. Aceștia vor putea ceda această primă de casare în favoarea unui terț, dacă nu doresc să își cumpere ei un autoturism nou.

Pentru achiziția unor autoturisme noi cât mai nepoluante, se acordă și eco-bonusuri.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care e atmosfera la sediul USR. Elena Lasconi a avut o criză de bilă de...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un copil de 9 ani și o tânără de 25 de ani, la spital după...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Este interzis pentru românii care au carte de identitate. Sancțiuni usturătoare pentru cei cu buletin
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?